3 martie, ziua mondială a scriitorilor

An de an, la 3 martie, celebrăm ziua mondială a scriitorilor.

Inițiativa acestei sărbători a avut-o, în 1986, English Pen Club.

Treptat, acest club a evoluat într-o asociaţie mondială a scriitorilor şi jurnaliştilor, devenind cea mai veche organizaţie de apărare a drepturilor omului şi literară din lume, notează www.uacrr.org .

Clubul Internaţional Pen (în limba engleză Pen este acronimul de la poet-eseist-romancier) a fost înfiinţat la Londra în 1921, pentru a promova prietenia şi sprijinul intelectual printre scriitorii de pe mapamond. Chiar dacă acronimul asociaţiei face referire la poeţi, eseişti şi romancieri, sunt incluşi scriitori ai tuturor formelor literare, jurnalişti şi istorici.

Părinții organizației sunt scriitoarei britanice Catherine Amy Dawson Scott şi a primului preşedinte al acesteia John Galsworthy.

Au fost înfiinţate centre PEN în multe alte ţări, care aderau atât organizatoric, cât si individual, prin numele unor mari autori ai epocii precum: H.G. Wells, Thomas Hardy, W.B. Yeats, Arthur Schnitzler, Gerhardt Hauptmann, Maurice Maetherlink, Knut Hamsun, Romain Rolland, Anatole France, Benedetto Croce, Dîmitri Merejkovsky, Selma Lagerlöf, Thomas Mann, Vicente Blasco Ibanez, Rabindranath Tagore, Robert Frost, potrivit www.penromania.ro.

În ţara noastră, PEN Clubul Român a fost creat în 1923 şi a avut printre iniţiatori pe Liviu Rebreanu, potrivit sursei amintite anterior. Din membrii clubului au făcut parte de-a lungul timpului, printre alţii, scriitori precum Camil Petrescu, Lucian Blaga, Ion Pillat, Mihail Sebastian, Mircea Eliade, Ion Minulescu, Octavian Goga, Vasile Voiculescu, Ion Barbu, Victor Eftimiu. Centrul PEN Român a fost reînfiinţat în şedinţa din 11 septembrie 1990, prilej cu care o serie de scriitori români reprezentativi, înscrişi pe baza unei declaraţii, se declarau de acord cu Carta PEN, aşa cum fusese ea formulată la înfiinţare în 1921, indică www.penromania.ro.

În prezent, organizaţia Clubul Internaţional Pen are centre în peste 130 de ţări şi este cea mai veche organizaţie care luptă pentru dezvoltarea lumii culturale şi pentru libertatea de expresie, indică www.panorama.am. /www.europafm.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns