3.264 persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM HUNEDOARA

În primele șase luni ale anului 2021, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Hunedoara, au fost încadrate în muncă 3.264 persoane, dintre care 1.607 femei.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 1.700 au peste 45 de ani, 578 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 518 au între 25 și 35 de ani, iar 468 sunt tineri sub 25 de ani (din care 273 tineri NEET).

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă,2.389 provin din mediul urban, iar 875 persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale,1.349, urmate de celefără studii sau cu studii primare și gimnaziale,  894. Numărul celor care au ca studii școala profesională sau de arte și meserii este de 664, cei cu studii postliceale sunt în număr de 65, iar cei cu studii universitare sunt în număr de292.

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Hunedoara, 1.062 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, în cursullunii iunie 2021, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de951 persoane.

Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara, puteți accesa www.ajofmhd.ro .

Partajează această știre

Lasă un răspuns