27 ianuarie este Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului și este prima comemorare universală a victimelor Holocaustului.
La 24 ianuarie 2005, în cadrul unei ședințe speciale, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a marcat a 60-a aniversare a eliberării lagărelor de concentrare naziste și sfârșitul Holocaustului care a avut ca rezultat uciderea a 6 milioane de evrei europeni și a altor milioane de persoane de alte naționalități, de către regimul nazist german.
27 ianuarie este data la care, în 1945, cel mai mare lagăr nazist de exterminare de la Auschwitz-Birkenau (astăzi în Polonia) a fost eliberat de armata sovietică.
Irina Berenstein şi-a văzut părinţii, bunicii şi şapte fraţi intrând pe uşa camerei de gazare de la Auschwitz. Fiică a unui bijutier, Irina, născută Aron, originară din Alba Iulia, a fost deportată la vârsta de 20 de ani, în martie 1944. A scăpat ca prin minune.
În Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului se aduc aduc omagii, se aprind lumânări şi au loc marşuri ale durerii în memoria victimelor Holocaustului.
Sunt gesturi simbolice, cărora li se adaugă Memorialele Holocaustului “Yad Vashem” din Israel, Memorialul Holocaustului din SUA, Memorialul Holocaustului din Berlin sau alte zeci de astfel de instituţii din marile oraşe ale Europei, Statelor Unite ale Americii, Asiei sau din Israel, care ţin vie amintirea victimelor genocidului.
Această fotografie îl arată Istvan Reiner, în vârstă de 3-4 ani, din Miskolc, Ungaria, luat din ghetou înainte de a fi deportat în lagărul de moarte de la Auschwitz.
A murit în camera de gazare în 1944, la câteva zile după fotografie.
În momentul în care fotografia a fost făcută, el nu știa încă ce soartă îl aștepta; a pozat fericit pentru aparatul foto, așa cum ar face orice băiat de vârsta lui.
Zâmbetul lui va aminti pentru totdeauna lumii, cum arată imaginea pură a inocenței.
Sursă: TVR.ro, Facebook – WeRemember