În urma ploilor abundente și vântului puternic din cursul zilei de ieri și din timpul nopții, au fost înregistrate efecte de vreme rea în 25 de localități din 11 județe (Argeș, Bistrița-Năsăud, Gorj, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Prahova, Mureș, Suceava, Teleorman și Vâlcea) și municipiul București.
Pompierii din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență au acționat pentru evacuarea apei din 25 locuințe, 43 curți și anexe, 11 subsoluri și beciuri, un obiectiv social, precum și pentru degajarea a 21 copaci și 1 stâlp de electricitate care au avariat 17 autoturisme. De asemenea, un acoperiș a fost dislocat de vânt.
În ultimele 24 de ore, traficul rutier a fost temporar blocat din cauza copacilor căzuți pe carosabil sau aluviunilor pe 4 drumuri naționale(DN 13B – HR, DN12 – HR, DN1D – PH și DN 1B – PH) și 3 drumuri județene(DJ 153D – HR, DJ 102F – PH și DJ 100C – PH).
Din cauza vântului care a desprins crengile unui copac, trei persoane din municipiul București au primit asistență medicală și au fost transportate la spital, însă nu prezentau leziuni grave.
O situație deosebită a avut loc în localitate Suseni din județul Harghita, unde din cauza debitelor înregistrate pe râul Mureș au fost inundate mai multe curți și grădini. Având în vedere nivelul apei din curtea gospodăriei, patru persoane (1 copil si 3 adulți) au fost evacuate preventiv la rude până la retragerea apei.
În acest moment se acționează în județele Bistrița-Năsăud și Harghita pentru evacuarea apei din locuințe, curți, beciuri, grădini și pentru degajarea aluviunilor de pe carosabil.
În contextul valabilității avertizărilor de inundații pentru mai multe cursuri de apă din țară, atragem atenția populației din zonele vizate să nu traverseze râurile prin apă și să nu se apropie de malurile acestora.
Totodată, recomandăm cetățenilor să anunțe imediat autoritățile prin numărul 112, dacă au informații despre persoane care se află în pericol.
Inspectoratele pentru situații de urgență rămân mobilizate pentru a interveni, în cel mai scurt timp, în zonele unde se pot produce situații de urgență. Evoluţia fenomenelor meteorologice periculoase este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional Naţional al IGSU, la nevoie fiind posibilă dislocarea în județele afectate a forțelor și mijloacelor din alte zone în care nu sunt înregistrate situații de urgență.
Pentru mai multe informații utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase descărcați aplicația DSU din Google Play Store și AppStore.