La Alba Iulia, marcăm cu solemnitate și emoție Ziua Unirii Principatelor Române, un moment istoric deosebit de important petrecut în urmă cu 165 de ani.
La 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza era ales domn şi al Ţării Româneşti, după ce la 5 ianuarie 1859 fusese ales domn al Moldovei, realizându-se astfel unirea celor două Principate Române sub conducerea unui singur domnitor. Acest eveniment major în istoria ţării noastre a reprezentat un important pas făcut pentru realizarea unui stat naţional unitar român.
Consiliul Județean Alba și instituțiile de cultură subordonate Centrul de Cultură ,,Augustin Bena” și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia vor organiza o serie de momente cultural-artistice și de evocare istorică pe strada Muzeului din Cetatea Alba Carolina. Cu începere de la ora 12:00, publicul prezent va asista la interpretarea Imnului Național al României sub bagheja dirijorului Fanfarei Județului Alba, Coriolan Honcaș. Momentul solemn va fi continuat de reprezentanții Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia cu slujba de Te Deum oficiată în amintirea Făuritorilor Unirii din anul 1859.
Publicul prezent va fi invitat ulterior să dea mână cu mână și să-nvârtească HORA UNIRII, pe acordurile muzicale ale Orchestrei Ansamblului Folcloric al Județului Alba dirijată cu măiestrie de Alexandru Pal, orchestră prezentă în toate momentele-simbol ale poporului român din ultimii ani desfășurate în județul Alba, cât și pe plan național și internațional. Soliștii vocali Roxana Reche, Floricica Moga, Dorina Narița și Nicolae Plută vor susține un recital folcloric prin care vor aduce un omagiu Făuritorilor Unirii și vor marca începerea Anului Bicentenarului nașterii eroului Avram Iancu.
Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia va aduce în prim-plan ,,Bustul lui Alexandru Ioan Cuza”, lucrare de artă de excepție realizată de sculptorul Ion Jalea*, istoricii instituției de prestigiu vor susține o evocare istorică și expoziția cu piese din patrimoniul muzeului va putea fi vizionată gratuit în Sala Unirii.
*Ion Jalea a fost sculptor, sculptor monumentalist și pedagog român, membru titular al Academiei Române, născut în Tulcea. A luptat în Primul Război Mondial și și-a pierdut mâna stângă în luptă, fiind nevoit să sculpteze toată viața doar cu dreapta. Sculptorul Ion Jalea este autor a numeroase monumente, statui, busturi, reliefuri, compoziții alegorice. La baza viziunii lui stă cultul pentru formă ca rezultat al observării realității – în special a figurii umane – și tendința încorporării unor morfologii fantastice evocatoare ale mitologiei antice. Sculpturile sale au un sens idealizant, autorul vizând în permanență glorificarea unor fapte sau personalități semnificative din experiența istorică. În compozițiile sale, Ion Jalea urmează legile clasice ale echilibrului, ale raporturilor armonice între părți, ale dozajului elementelor dinamice – gesturi, diagonale ascendente sau descendente – într-un ansamblu coerent și static.
Pentru ora 19:00 este programată difuzarea filmului documentar realizat de echipa Centrului de Cultură ,,Augustin Bena” și Orchestra Română de Folclor la ,,Palatul Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa și la Palatul Culturii din Iași: ,,Orchestra Română de Folclor, pe urmele Domnitorului Alexandru Ioan Cuza”. Acesta va putea fi urmărit pe paginile de socializare și de promovare ale instituțiilor organizatoare.
,,Această zi reprezintă nu doar o comemorare a trecutului, ci și o înălțare a valorilor noastre naționale, într-un gest de recunoștință față de cei care au contribuit la formarea identității noastre. Sărbătorim împreună istoria, cultura și unitatea, care ne defineasc ca popor.” – Alexandru Pal, manager al Centrului de Cultură ,,Augustin Bena”