24 de milioane de lei pentru continuarea lucrărilor finanțate prin Programul „Anghel Saligny”

În urma ședinței de astăzi, consilierii județeni au aprobat alocarea a 24 de milioane de lei, sumă provenită din excedentul bugetar. Fondurile sunt destinate continuării lucrărilor la cele trei drumuri județene – Dieci-Dezna (11,3 km), Limită Jud. Timiș-Șiștarovăț-Lipova (26 km) și Mâsca-Măderat-Arăneag (11,5 km) – finanțate prin Programul Național „Anghel Saligny”.

Consiliul Județean finanțează din resurse proprii, prin excedentul bugetar, plățile curente, urmând ca banii să fie returnați de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, după semnarea contractelor.

„Am transferat din excedentul bugetar 24 de milioane de lei pentru continua lucrările la cele trei drumuri cuprins în Programul Național «Anghel Saligny». Avem certitudinea finanțării, dar până la semnarea efectivă a contractelor nu putem opri lucrările. Cele 24 de milioane sunt destinate plății lucrărilor ce se efectuează, urmând să recuperăm acești bani după semnarea contractelor”, a precizat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Valoarea lucrărilor de modernizare la cele trei drumuri este de peste 111 milioane de lei, cu TVA inclus, iar lungimea totală a drumurile este de aproximativ 50 de kilometri.

Partajează această știre

Lasă un răspuns