237 de intervenţii şi misiuni ale salvatorilor hunedoreni în ultimele 4 zile

În minivacanța prilejuită de sărbătorirea Zilei 1 Mai, echipajele operative din cadrul ISU Hunedoara au fost prezente la datorie pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență.

Astfel, salvatorii au acționat pentru gestionarea a 237 situații de urgență, dintre care 185 intervenții pentru acordarea asistenței medicale de urgență și 52 alte tipuri de misiuni.

🔥🔥 În perioada menționată au avut loc 6 incendii, 4 dintre acestea reprezentând arderi necontrolate a vegetației uscate, manifestate pe raza localităților Hărău, Gelmar, Bucium și Baztiz, fiind afectate aproximativ 5 hectare de teren.

🔥🔥 Alte 2 incendii au izbucnit la o casă din localitatea Totești, respectiv la un autoturism aflat în zona mănăstirii Prislop. Din fericire, în urma acestor evenimente, nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale.

🛑 De asemenea, pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire a incendiilor în urma producerii a 4 accidente rutiere, în localitățile Uricani, Totești și municipiul Deva.

🚨Alte 42 de misiuni au constat în:

✅ – 15 acțiuni de sprijin acordat Serviciului de Ambulanță Județean;

✅– 18 verificări ale secțiilor ATI ale unităților spitalicești din județ;

✅– 2 activități de recunoaștere și informare în teren;

✅– 2 activități de asigurare a măsurilor de siguranță pe timpul manifestărilor desfășurate cu ocazia Zilei Veteranilor de Război și Zilei Internaționale a Muncii;

✅– 2 exerciții cu forțe și mijloace în teren desfășurate în localitățile Orăștie și Mintia;

✅– Alte 3 intervenții în sprijinul comunității.

👨‍🚒👩‍🚒 În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate.

ℹ️ Nu uitați că puteți consulta platforma națională de pregătire în situații de urgență prin accesarea linkului https://fiipregatit.ro

ℹ️ De asemenea, informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență găsiți și pe noua aplicație de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Partajează această știre

Lasă un răspuns