În ultimele trei zile, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” au desfășurat 225 misiuni și intervenții.
O pondere semnificativă a misiunilor este reprezentată de acordarea ajutorului medical de urgență, respectiv 158 astfel de solicitări.
În această perioadă, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 41 incendii.
Unul dintre acestea a avut loc sâmbătă noaptea, în localitatea General Berthelot, unde o casă de aproximativ 40 de metri pătrați a fost cuprinsă de flăcări. Pentru lichidarea incendiului s-au mobilizat pompierii Punctului de Lucru Totești și cei ai Detașamentului Hunedoara, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Concomitent cu actiunea de localizare a incendiului, colegii noștri au intervenit pentru identificarea eventualelor persoane surprinse în locuință și din nefericire, un bărbat în vârstă de 59 de ani a fost găsit decedat.
Intervenția pompierilor a durat peste două ore, iar cauza probabilă de producere a incendiului a fost utilizarea focului deschis în spații închise.
Restul de 40 de incendii au reprezentat arderi necontrolate de vegetație uscată, litieră și pășune împădurită, înregistrate în mai multe localități hunedorene, suprafața totală afectată ajungând la circa de hectare de teren.
Totodată, echipajele de intervenție au gestionat prompt 2 situații de urgență generate de producerea accidentelor rutiere care au avut loc pe raza localităților General Berthelot și Gurasada, au acordat sprijin Serviciului de Ambulanță Județean în 14 cazuri, au desfășurat 8 misiuni de recunoștere în teren la operatori economici din domeniul serviciilor turistice și au acționat în alte 2 situații pentru protecția comunității.
𝐀𝐓𝐄𝐍Ț𝐈𝐄!
𝐋𝐚 𝐧𝐢𝐯𝐞𝐥𝐮𝐥 𝐣𝐮𝐝𝐞ț𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐇𝐮𝐧𝐞𝐝𝐨𝐚𝐫𝐚, 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐳𝐢𝐬ă 𝐚𝐫𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐦𝐢𝐫𝐢ș𝐭𝐢𝐥𝐨𝐫, 𝐯𝐞𝐠𝐞𝐭𝐚ț𝐢𝐞𝐢 𝐮𝐬𝐜𝐚𝐭𝐞 ș𝐢 𝐚 𝐫𝐞𝐬𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐯𝐞𝐠𝐞𝐭𝐚𝐥𝐞, 𝐢𝐧𝐝𝐢𝐟𝐞𝐫𝐞𝐧𝐭 𝐝𝐞 𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐞𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐚 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢.
Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.
Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate.
Nu uitați că puteți consulta platforma națională de pregătire în situații de urgență prin accesarea linkului https://fiipregatit.ro
De asemenea, informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență găsiți și pe noua aplicație de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.