Consiliului Local al Municipiului Deva în ședință ordinară

Primăria Municipiului Deva aduce la cunoștință convocarea Consiliului Local al Municipiului Deva în ședință ordinară pentru marți, 30 martie 2021, ora 12:00, în sistem de videoconferință prin Dispoziția Primarului nr. 505/2021. Ședința se desfășoară cu respectarea…

Continue ReadingConsiliului Local al Municipiului Deva în ședință ordinară

Întâlnire între prefectul judeţului şi primarul Simeriei privind carantinarea oraşului

Acțiunile privind aplicarea măsurilor luate de autoritățile locale și județene, în condițiile în care pentru orașul Simeria a fost instituită ieri măsura carantinării zonale, au fost discutate în cadrul unei…

Continue ReadingÎntâlnire între prefectul judeţului şi primarul Simeriei privind carantinarea oraşului

Bolnavii de pe paturile de ATI se înmulțesc odată cu jocurile politice ale decidenților!

În ziua de 24 martie, toată presa informa despre declarația ministrului sănătății, Vlad Voiculescu. Acesta și-a acuzat colegii de guvernare de la PNL că au măsluit în toamna anului trecut…

Continue ReadingBolnavii de pe paturile de ATI se înmulțesc odată cu jocurile politice ale decidenților!