2020 – Anul Politehnicii în Timișoara

Universitatea Politehnica Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara organizează marți, 18 februarie 2020, ora 14:00, în Auditorium-ul Centrului de Conferințe al UPT (Bd. V. Pârvan nr. 2B), Gala „2020 – Anul Politehnicii în Timișoara”, organizată pentru a celebra rolul pe care Politehnica l-a avut în dezvoltarea orașului în ultimul veac.

Cu această ocazie vor avea loc o ședință festivă a Consiliului Local Timișoara, lansarea emisiunii filatelice dedicate Centenarului Universității Politehnica Timișoara, în parteneriat cu Romfilatelia SA, premierea unor studenți cu rezultate deosebite și un recital muzical.

Universitatea Politehnica Timișoara, pilon al dezvoltării orașului

Timișoara aniversează 100 de ani de la semnarea, de către Regele Ferdinand, la 11 noiembrie 1920, a Decretului de înființare a Școalei Politecnice. Transformarea Timișoarei în oraș universitar a avut ca efect direct creșterea sa și sporirea atractivității pentru investițiile de toate tipurile, păstrarea spiritului tânăr și inovator, promovarea imaginii sale de avangardă a științei românești și europene.

Pentru a sublinia rolul important pe care Universitatea Politehnica Timișoara l-a avut și îl are în continuare în dezvoltarea orașului, Consiliul Local Timișoara a adoptat Hotărârea nr. 609/2018 privind aprobarea declarării anului 2020 – Anul Politehnicii în Timișoara.

În expunerea de motive privind oportunitatea proiectului de hotărâre privind aprobarea declarării anului 2020 – Anul Politehnicii în Timişoara se precizează că „Oraşul nostru este îndreptăţit să marcheze contribuţia pe care a adus-o Universitatea Politehnica la dezvoltarea învățământului superior tehnic românesc în ultimii 100 de ani, iar evenimentele organizate cu acest prilej în anul 2020 – întâlniri cu oraşele şi universităţile înfrăţite, spectacole, târguri de inovaţie ştiinţifică etc. – sunt elemente care constituie un avantaj important în ceea ce în ceea ce priveşte valorificarea imaginii Timişoarei ca unul dintre cele mai prolifice centre universitare şi de cercetare din România, o componentă de bază în contextul exerciţiului de viitoare Capitală Europeană a Culturii în anul 2021”.

În urmă cu un secol, Primăria Timișoara a jucat un rol semnificativ în implementarea proiectului înființării unei instituții de învățământ superior pe aceste meleaguri: a alocat fonduri, terenuri, clădiri, a găsit soluții pentru găzduirea secretariatului Școlii Politehnice pe cale de a se înființa, a încurajat dezvoltarea unui campus universitar. Devotamentul și preocuparea activă pentru ridicarea Timișoarei la rangul de Civitas Academica, l-au determinat pe Stan Vidrighin, primarul Timișoarei la acea vreme, să accepte să devină rector al universității (iulie-octombrie 1921),  făcând astfel posibilă organizarea concursului de admitere asigurând continuitatea activității Școlii Politehnice, după plecarea lui Traian Lalescu.

Eforturile administrației locale au fost răsplătite din plin: la Timișoara au venit să predea minți luminate ale Europei. În timp, soluțiile tehnice dezvoltate de Școala Politehnică au fost recunoscute și preluate în marile proiecte de dezvoltare a României, de la construcția hidrocentralei de la Porțile de Fier la realizarea canalului Dunăre – Marea Neagră, de la calculele pentru clădirea RomExpo la mari complexe industriale din țară.

Colaborările cu profesori ai Politehnicii precum Corneliu Mikloși, Ștefan Nădășan, Remus Răduleț, Aurel Bărglăzan sau Plautius  Andronescu, au transformat orașul, au generat premiere naționale și internaționale, au sporit prestigiul Timișoarei și au asigurat dezvoltarea constantă a celui mai important centru economic din vestul țării.

Lansarea emisiunii filatelice dedicată Centenarului Universității Politehnica Timișoara

Pentru a celebra Centenarul Universității Politehnica Timișoara, Romfilatelia a decis lansarea unei emisiuni filatelice cu tema „Universitatea Politehnica Timișoara, un secol de educație și inovație”. Emisiunea de mărci poștale conține un timbru și o coliță dantelată, ce marchează Centenarul primei instituții de învățământ superior din vestul țării. Coincidența face ca tot în anul 2020 să se împlinească un secol de la prima expoziție filatelică din România Mare, eveniment care a avut loc în Palatul Lloyd, actualul sediu al Rectoratului UPT, iar aceasta a fost patronată de Stan Vidrighin, pe atunci primar al Timișoarei, iar ulterior rector al Politehnicii timișorene.

Premii pentru studenții merituoși

Nu în ultimul rând, Politehnica a răsplătit întotdeauna performanța, una dintre valorile care au stat la baza prestigiului de care universitatea se bucură astăzi pe plan regional, național și chiar internațional. Cu ocazia Galei din 18 februarie 2020, Universitatea Politehnica Timișoara, cu aportul partenerilor din mediul economic, va premia, cu câte 1000 de euro, studenții cu cele mai bune rezultate, câte unul de la fiecare dintre cele 10 facultăți.

Partajează această știre

Lasă un răspuns