Când va avea loc Târgul de Fete de pe Muntele Găina 2019?

Târgul de Fete de pe Muntele Găina se organizează, în fiecare an, din vremuri străvechi, în cea mai apropiată duminică de 20 iulie, ziua Sfântului Ilie. În acest an, evenimentul se va desfăşura pe parcursul a două zile, sâmbătă, 20 şi duminică, 21 iulie.

Târgul de Fete de pe Muntele Găina este, pe drept cuvânt, un brand al României, manifestarea fiind cunoscută ca şi cea mai mare sărbătoare populară în aer liber. Târgul se desfăşoară atât în localitatea Avram Iancu, la poalele Muntelui Găina, cât şi pe un platou montan la o altitudine de aproape 1.500 de metri, într-o zonă pitorească şi perfectă pentru iubitorii de natură.

Această manifestare etno-culturală a fost menţionată prima dată în documente în 1816. La Târgul de Fete se adunau locuitorii din Munţii Apuseni pentru a face schimb de produse, dar era şi un prilej pentru întâlnirea şi căsătoria tinerilor din zone îndepărtate, care veneau aici cu părinţii. Pregătirile pentru urcatul pe munte se făceau cu câteva zile înainte, iar duminica, cu noaptea în cap, se urca pe munte în poiana unde avea loc târgul. Se spune că fetele veneau cu zestrea încărcată pe cai, sărbătoarea era însoţită de cântece şi schimb de jocuri cu „strigături”, iar fetele „se luau”, nu se cumpărau. În decursul timpului, la Târgul de Fete au participat, potrivit relatărilor istorice, personalităţi importante precum Împăratul austriac Franz Joseph I, în timpul unei vizite în Transilvania, în 1852, primul-ministru al României din perioada interbelică Ionel I. C. Brătianu, pentru vizita acestuia fiind amenajată o tabără de corturi, regele României Ferdinand I, în 1924, în prezenţa căruia s-a Sfinţit „Crucea Iancului”.

Din anul 2006, Târgul de Fete de pe Muntele Găina este marcă înregistrată a Consiliului Judeţean Alba şi are ca slogan chemarea: „Hai pe Muntele Găina, hai pe muntele dragostei!” Accesul pe platoul de pe Muntele Găina este posibil pentru autoturisme şi microbuze de până la 20 de locuri. Pe drumul judeţean DJ 762 se ajunge în Comuna Avram Iancu, localitatea cea mai apropiată de Muntele Găina, iar de aici drumul se continuă pe un drum pietruit şi practicabil pentru mijloacele auto până pe platoul unde au loc manifestările. Sursa: Centrul de Cultură “Augustin Bena” Alba-Iulia

Partajează această știre

Lasă un răspuns