189 de intervenţii ale salvatorilor hunedoreni în acest week-end

În ultimele 72 de ore, echipajele operative din cadrul ISU Hunedoara au fost prezente la datorie pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență.

Astfel, paramedicii au acordat asistență medicală în 130 de cazuri, în timp ce pompierii salvatori au desfășurat 59 de misiuni în alte situații de urgență.

Ca urmare a manifestării fenomenelor meteo periculoase, echipajele operative au intervenit, în această perioadă, în 21 de situații, pentru a înlătura efectele negative produse de vântul puternic și precipitații abundente în localități ale județului Hunedoara.

Misiunile au constat în degajarea drumurilor publice de copacii căzuți în urma vântului și a precipitațiilor sub formă de lapoviță și ninsoare, dar și în îndepărtarea unor elemente de construcție desprinse de pe acoperișuri în urma vântului.

Tot în perioada menționată, pompierii militari au fost solicitați pentru localizarea și stingerea a 3 incendii care au avut loc în municipiile Petroșani și Lupeni, dar și în localitatea Meria din comuna Lunca Cernii de Jos.

De asemenea, pompierii au desfășurat 6 misiuni de sprijin al Serviciului de Ambulanță Județean, 14 misiuni de verificare a secțiilor ATI ale unităților spitalicești din județ, 4 activități de recunoaștere și informare în teren și 141 intervenții în sprijinul comunității.

În data de 24.02.2023, la Petroșani, pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu anunțat la o casă particulară. La sosirea echipajelor incendiul era stins, a ars o parte din canapea, dar, din păcate, un bărbat în vîrstă de 84 de ani a fost găsit decedat. Pompierii au constatat că incendiul s-a produs din cauza jarului căzut din sistemul de încălzit, pe suprafață textilă.

La Deva și în localitatea Simeria Veche pompierii au intervenit, duminică, 26.02.2023, pentru asigurarea măsurilor care se impuneau în condițiile în care s-au constatat scăpări de gaze la rețeaua de alimentare cu gaz metan (Simeria Veche) și țeavă de gaz ruptă (Deva).

În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate.

Nu uitați că puteți consulta platforma națională de pregătire în situații de urgență prin accesarea linkului https://fiipregatit.ro

De asemenea, informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență găsiți și pe noua aplicație de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Partajează această știre

Lasă un răspuns