Sărbătorită în fiecare an pe 17 februarie, de la parabola bunului samaritean, la filmul „Pay it forward”, îndeamnă oamenii să facă fapte bune, fără să aştepte ceva în schimb. Deşi filosofia pe care se bazează este altruismul, există totuşi un beneficiu – mulţumirea de sine pentru binele făcut.
Mai puţin stresaţi şi cu o mai mare stimă de sine, cei care fac un bine au o sănătate fizică şi psihică mai bună.
Oferă o cafea unui necunoscut!
Donează sânge!
Oferă o floare!
Donează o haină sau o jucărie!
Salută un necunoscut şi urează-i o zi bună. Fă-o cu zâmbetul pe buze!
Oferă-te să plimbi câinele vecinului!
Petrece o zi la un cămin de bătrâni!
Iar dacă cel căruia i-ai făcut un bine doreşte să-ţi mulţumească, răspunde-i „plăteşte altcuiva” şi astfel „jocul” va continua.
Ziua Bunătăţii Spontane a debutat în Noua Zeelandă, după ce Josh de Jong, blocat în trafic şi înconjurat de şoferi nervoşi şi agresivi s-a gândit ce bine ar fi, dacă măcar o zi pe an oamenii ar fi mai buni unii cu alţii, fără să aştepte răsplată.
Această zi creşte în popularitate de la an la an, sărbătorită de indivizi, grupuri şi organizaţii, subiect de carte şi film, se regăseşte inclusiv în parabola bunului samaritean.
De la parabola bunului samaritean la cărţi şi filme de succes
Potrivit Evangheliei după Luca, un călător bătut, jefuit şi lăsat aproape mort pe drumul dintre Ierusalim şi Ierihon, a fost ajutat de un samaritean. Mai întâi un preot, apoi un levit, au trec pe lângă el, evitându-l şi fără a-i da vreo mână de ajutor. În ciuda vrăjmăşiei dintre evrei şi samariteni, cel din urmă l-a ajutat pe rănit, i-a legat rănile şi i le-a tratat cu untdelemn şi vin.
În anul 1993, Anne Herbert şi Margaret Paloma Pavel au publicat o carte pentru copii, intitulată „Random Kindness and Senseless Acts of Beauty”;
„Prea des subestimăm puterea unei atingeri, a unui zâmbet, a unei vorbe bune, a unei urechi care ascultă cu atenţie, a unui compliment sincer, sau a celui mai mic act de caritate, toate acestea având potenţialul de a da o nouă direcţie vieţii” – Leo Buscaglia Sursa: http://stiri.tvr.ro/