16 IUNIE – ZIUA EUROPEANĂ DE PREVENIRE A FURTURILOR DIN LOCUINŢE

Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuinţe este un concept lansat în anul 2019 de Reţeaua Europeană de Prevenire a Criminalităţii (E.U.C.P.N.), care se fundamentează pe importanţa conştientizării de către cetăţeni a necesităţii adoptării unei atitudini prudente în raport cu locuinţa şi bunurile proprii, precum şi a consecinţelor neluării unor măsuri preventive fundamentale.

Aflată anul acesta la cea de a III-a ediţie, Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuinţe a fost marcată în data de 16 iunie, prin activităţi de informare preventivă a cetăţenilor organizate în state membre U.E., printre care şi România.

Activităţi de informare au fost organizate ieri şi în judeţul Hunedoara, în derularea acestora fiind implicaţi poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, care s-au întâlnit cu cetăţenii în zone aglomerate din municipiul Deva (în incinta unui centru comercial) şi le-au oferit informaţii referitoare la factorii favorizanţi ai infracţiunilor de furt din locuinţă, modurile de operare cel mai frecvent utilizate de hoţi, precum şi principalele măsuri de siguranţă pentru protejarea locuinţei şi a bunurilor personale.

Având în vedere că suntem în sezonul vacanţelor, un accent deosebit a fost pus pe măsurile de precauţie care trebuie avute în vedere pentru protejarea locuinţelor pe perioada absenţelor mai lungi de acasă, cetăţenii fiind sfătuiţi, printre altele, să nu posteze pe reţelele de socializare informaţii despre plecările în concedii sau imagini cu bunurile de valoare din locuinţă.

  •  

          Pentru siguranţa locuinţei dumneavoastră, poliţiştii vă recomandă:

•        Montaţi o încuietoare de înaltă siguranţă la uşa de acces în locuinţă; aceasta trebuie să nu permită accesul, din exterior, la şuruburile de prindere, iar butucul yalei să fie complet introdus în corpul uşii, pentru a evita prinderea şi ruperea lui;

•        Dacă locuiţi la parter sau la etajul 1 asiguraţi-vă ferestrele prin montarea de grilaje; acestea îi descurajează pe hoţi.

       În plus, dacă locuiţi la casă:

•        Montaţi un sistem de supraveghere video în exterior, care să înregistreze orice activitate care se desfăşoară în curtea casei;

•        Luaţi în calcul instalarea unui sistem de iluminare cu senzori de mişcare şi a unuia de protecţie perimetrală, care avertizează asupra pătrunderii unor persoane străine în curte. 

       Fiţi cu un pas înaintea hoţilor:

•        Instalaţi un sistem de alarmă în locuinţa dumneavoastră;

•        Când lipsiţi de acasă, asiguraţi-vă că toate uşile şi ferestrele sunt încuiate;

•        Nu lăsaţi cheile de la locuinţă în locuri uşor accesibile hoţilor (sub covoraşul de la uşă, în cutia poştală);

•        Evitaţi depozitarea la vedere, pe balcon, în curte sau în faţa uşii de acces, a ambalajelor obiectelor de valoare pe care le-aţi achiziţionat;

•        Înlocuiţi cât mai repede încuietorile defecte sau ale căror chei le-aţi pierdut.

       Nu uitaţi de măsurile de precauţie în spaţiul virtual:

•        Atunci când plecaţi pentru o perioadă mai lungă de acasă, nu faceţi acest lucru public pe internet;

•        Nu vă transformaţi conturile de pe reţelele de socializare în surse de informaţii pentru infractori! Faceţi-le inaccesibile pentru persoane necunoscute şi manifestaţi o atenţie sporită la datele personale şi fotografiile pe care le postaţi;

•        Evitaţi prieteniile cu persoane pe care nu le cunoaşteţi în realitate şi nu dezvăluiţi date despre dumneavoastră celor pe care i-aţi „întâlnit” doar în mediul online.

Suntem la datorie!

Când aveţi nevoie de noi, apelaţi cu încredere 112 – Apelul Unic de Urgenţă!

Partajează această știre

Lasă un răspuns