În acest weekend, salvatorii hunedoreni au desfășurat 134 de misiuni și intervenții, majoritatea constând în gestionarea optimă a situațiilor de urgență și în acordarea primului ajutor medical calificat.
Echipajele SMURD au răspuns prompt în 106 cazuri, cele mai multe solicitări fiind gestionate de către Detașamentul Deva – 20 intervenții, Detașamentul Hunedoara – 16 intervenții și Detașamentul Petroșani – 10 intervenții.
În această perioadă, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la centrala termică a unui imobil din localitatea Costești. Focul a fost stins în scurt timp de către pompieri, astfel că nu au fost înregistrate alte pagube materiale.
De asemenea, pompierii hunedoreni au fost solicitați, vineri, 17 noiembrie, să intervină pentru eliminarea efectelor produse de vânt puternic, în localitatea Săcămaș, pe DN 7, unde s-a acționat pentru îndepărtarea unui copac căzut pe carosabil.
În aceste 3 zile, pompierii au participat la 13 acțiuni în sprijinul Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara și au asigurat măsurile P.S.I. la 2 accidente rutiere. Alte 11 misiuni au constat în diferite intervenții realizate în sprijinul comunității.
În continuare, pompierii militari hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Nu uitați!
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.