În urmă cu 173 de ani, predecesorii noștri au scris cu litere de foc istoria țării.
Apogeul actului de eroism al pompierilor l-a constituit bătălia din Dealul Spirii, de la 13 septembrie 1848, dată la care românii au pierdut 80 de soldați și 2 ofițeri din Compania de Pompieri, condusă de bravul căpitan Pavel Zăgănescu. De atunci și până în prezent, pompierii au dat dovadă întotdeauna de curaj și devotament. Fie că au avut de înfruntat inundații, zăpezi, incendii sau alte calamități, salvatorii au fost mereu alături de cei aflați la nevoie. Cu fiecare viață salvată, dovediți că sunteți demni de trecutul glorios al înaintașilor voștri.
La mulți ani vouă, apărători ai vieții!