13 iulie: proba scrisă din cadrul concursului de titularizare

Miercuri, 13 iulie, va avea loc proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2022. Aceasta se va desfășura între orele 9:00 – 13:00, în două centre de concurs (Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva și Liceul Teoretic „Teglas Gabor” Deva), cu respectarea tuturor prevederilor metodologice în vigoare.

Pentru susținerea acestei probe, în județul Hunedoara s-au înscris 580 de candidați (față de 524 de candidați înscriși pentru concursul din 2021), care vor suține proba scrisă la 46 discipline de concurs. 118 din candidații înscriși provin din promoția curentă (față de 84 de candidați din promoția curentă la concursul din 2021).

Pentru susținerea probei scrise, candidații trebuie să fie prezenți în sala de concurs cel mai târziu la ora 8.00. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore.
Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităților naționale și baremele de evaluare pentru toate disciplinele de concurs sunt asigurate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și vor fi publicate, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte2020.edu.ro.

Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 19 iulie, la sediul inspectoratului școlar, dar și pe site-ul http://titularizare.edu.ro.
Contestațiile se depun la sediul inspectoratului școlar (Deva, str. Gheorghe Barițiu nr. 2) sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 19 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 20 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la sediul inspectoratului școlar județean și pe site-ul menționat anterior, în data de 27 iulie.

Pentru a obţine statutul de titular, un candidat trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la inspecţia specială la clasă şi să fie repartizat pe un post didactic vacant publicat pentru angajarea pe perioadă nedeterminată. Nota la proba scrisă are o pondere de 75% din media de repartizare, iar nota la inspecţia specială la clasă sau la proba practică are o pondere de 25% din media de repartizare.
Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în ședințele de repartizare organizate de Inspectoratul Șccolar Județean Hunedoara în zilele de 29 iulie şi 1 august.

La nivel județean sunt disponibile 76 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată 73 în mediul urban şi 3 în mediul rural).
Cele mai multe solicitări din partea candidaților înscriși vizează posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată pentru următoarele discipline/specializări:
– EDUCATOARE/INSTITUTOR PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR (131 de candidați),
– ÎNVĂȚĂTOR/INSTITUTOR PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR (88 candidați);
– EDUCATIE FIZICA SI SPORT /EDUCATIE FIZICA SI SPORT: PREGĂTIRE SPORTIVĂ DE SPECIALITATE (53 candidați).

Cadrul normativ care reglementează organizarea și desfășurarea concursului național de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, sesiunea 2022, precum și programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe site-ul http://titularizare.edu.ro.

Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara

Partajează această știre

Lasă un răspuns