125 de tichete pentru grădiniță au fost distribuite de Primăria Comunei Bistra, în anul școlar 2022 – 2023

125 de tichete pentru grădiniță au fost distribuite de Primăria Comunei Bistra, în anul școlar 2022 – 2023

Un număr de 125 de tichete sociale pentru grădiniță, în valoare totală de 13.905 de lei, a acordat Compartimentul de Asistență Socială al Primăriei Bistra în anul școlar 2022-2023, scopul stimulentului educațional fiind încurajarea prezenței zilnice la grădiniță a copiilor care provin din familii devaforizate.

Copiii care beneficiază de tichetele sociale sunt de la Grădinița cu Program Normal Ciuldești – 5 copii, Grădinița cu Program Normal Gârde – 1 copil și Grădinița cu Program Normal Bistra  – 7 copii.

,,Aceste tichete sociale pentru grădiniță sunt un stimulent educațional bun. Tichetele pot fi folosite pentru achiziționarea produselor necesare preșcolarilor: produse alimentare, de igienă, îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite și articole școlare. Îi îndemn pe părinții care îndeplinesc condițiile conform legii să depună la Primărie dosarul cu actele necesare pentru a obține aceste tichete”, spune Traian Gligor, primarul comunei Bistra.

Conform legii, tichetele pentru grădiniță se acordă lunar, în perioada septembrie – iunie (inclusiv în vacanțe și în zilele libere acordate de lege) și pot fi folosite doar pentru achiziționarea de produse alimentare și de igienă, articole de îmbrăcăminte și rechizite.

Beneficiarii acestor tichete au obligația de a aduce la Compartimentul de Asistență Socială al Primăriei Bistra, bonurile cu care au cumpărat produsele respective.

Valoarea unui tichet social a fost de 105 lei până în luna martie iar apoi 120 lei, datorită modificării indicatorului social de referință.

Pentru acordarea stimulentului educațional este OBLIGATORIE prezența zilnică la grădiniță a copilului.

Tichetele pentru grădiniță se acordă:

DIN OFICIU – copiilor între 3 și 6 ani, proveniți din familiile care beneficiază de ajutor social și/sau alocație pentru susținerea familiei

LA CERERE – copiilor între 3 și 6 ani, aflați în îngrijirea unei persoane desemnată de părinte, pe perioada absenței acestuia, dacă veniturile pe persoană nu depășesc 630 de lei/lună.

Potrivit legii, stimulentul educațional nu este luat în calcul la stabilirea veniturilor în baza cărora se acordă beneficii de asistență socială.

Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0730583404 (Compartimentul de Asistență Socială al Primăriei Bistra), de luni până vineri – între orele 8:00-16:00.

Partajează această știre

Lasă un răspuns