DEVA: Poliţia locală, la ora bilanţului pe luna iunie

În perioada 01.06.2023 – 30.06.2023, polițiștii locali din cadrul Direcției Poliția Locală Deva, având la bază prevederile Legii nr. 155/2010 Poliției Locale coroborate cu prevederile HG nr. 1332/2010 privind aprobarea Regulamentului-Cadru de organizare și funcționare a poliției locale și cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul Funcţionarilor Publici (r) precum și în conformitate cu prevederile Hotărârilor Consiliului Local Deva, au acționat în raza de competență, înregistrând următoarele rezultate:

I. Structura Ordine și Liniște Publică (OP)

Polițiștii locali au aplicat un număr de 65 sancțiuni

II. Structura Circulație pe Drumurile Publice (CR)

Polițiștii locali au aplicat un număr de 193 sancțiuni

III. Structura Disciplina în Construcții, Activitate Comercială, Protecția Mediului

Polițiștii locali au aplicat un număr de 30 sancțiuni

IV. Centrul Monitorizare Video Trafic

S-au preluat un număr de 177 sesizări telefonice. De asemenea, operatorii din cadrul compartimentului Operator Trafic Supraveghere au avut un număr de 122 sesizărişi s-au efectuat 203 de identificări în Baza Națională de Date.

Totodată, au pus la dispoziție lucrătorilor din cadrul Serviciului Investigații Criminale probatoriu video în vederea soluționării unui număr de 8 dosare penale.

ALTE ACTIVITĂȚI:

• Structura Ordine și Liniște Publică:

– polițiștii locali asigură transportul de valori de la Primăria Municipiului Deva la Trezorerie și retur

– asigură transportul și protecția personalului din cadrul DPLEPSC, a ofițerului de stare civilă pentru buna desfășurare a activității de oficiere a casătoriilor în afara sediului Casei Casătoriilor

– asigură protecția personalului din aparatul de specialitate al primarului, prin paza care se efectuează permanent la ușa de acces în Primăria Municipiului Deva

– asigură protecția personalului din cadrul Direcției Impozite și Taxe Locale Deva, prin paza care se efectuează permanent la sediul instituției

– însoțesc executorii judecătorești la evacuările din imobilele aparținând Primăriei Municipiului Deva

– au soluționat un număr de 74 sesizări telefonice primite de la cetățeni prin dispecerat

– au soluționat un număr de 3sesizări telefonice primite de la operatorii din CMVT

– sesizări scrise –7 răspunsuri

– au asigurat măsuri de ordine și liniște publică la un număr de 6 evenimente socio-culturale/sportive/artistice

– sesizări prin aplicaţia Deva 24 – 3 răspunsuri

– răspund  și soluționează sesizări telefonice venite prin Dispeceratul Poliției Locale

De asemenea, prin efectuarea patrulelor mobile și pedestre se previne săvârșirea eventualelor fapte de natură antisocială care ar putea periclita viața și integritatea persoanelor.

• Structura Circulație pe Drumurile Publice:

– dirijarea/fluidizarea circulației rutiereî n zona unităților școlare –zilnic;

– restricţionarea traficului rutier cu ocazia lucrărilor la carosabil-4 acțiuni

– restricționarea traficului rutier cu ocazia adunărilor publice – 6 acțiuni

– au  răspuns prin aplicația Deva 24, la un număr de 7 sesizări;

– au soluționat un număr de 95 de sesizări telefonice primite de la cetățeni prin dispecerat

– au primit în audiență 6 persoane

– au soluţionat un număr de 119 sesizări de la operatorii din C.M.V.T.

– au soluţionat 5 petiţii primite de la cetăţeni

– autovehicule fără stăpân/abandonate, monitorizate 11

– autovehicule staţionate neregulamentar, ridicate 65

– autovehicule fără stăpân/abandonate, ridicate de proprietary în urma somaţiei 9

– au implementat 151 P.V. în Baza Naţională de Date a Poliției Române

• Structura Disciplina în Construcții, Activitate Comercială, Protecția Mediului:

– polițiștii locali au efectuat un număr de 10 controale pentru identificarea lucrărilor de construcții executate fără autorizaţie de construire sau desfiinţare, după caz, inclusiv a construcţiilor cu caracter provizoriu

– polițistii localiau verificat un număr de 6 firme privind afişajul publicitar, şi orice altă formă de afişaj/reclamă, inclusive cele referitoare la amplasarea firmei la locul de desfăşurare a activităţii economice

– polițistii locali au făcut zilnic pânde la locurile de depozitare ilegală a deșeurilor,au verificat zilnic zonele verzi din intravilanul  localității și curățenia stradală

– politisţii locali au verificat un număr de 43 de societăţi comerciale,  8 persoane fizice autorizate, 6 producători particulari, 10 comercianţi ambulanţi în pieţele agroalimentare și târguri precum şi respectarea prevederilor legale de către administratorii pieţelor agroalimentare.

În cadrul tuturor structurilor mai sus amintite se fac cercetări ori de câte ori este nevoie, pentru soluționarea cu cele ritate a tuturor reclamațiilor scrise/telefonice venite din partea cetățenilor cât și a sesizărilor venite prina plicația ,,Deva 24’’.

Direcția Poliția Locală Deva

Partajează această știre

Lasă un răspuns