100 de elevi olimpici vin la Universitatea Politehnica Timișoara

Școala de vară „Politehnica™ 100% performanță”.

În contextul apropierii Centenarului existenței sale, Universitatea Politehnica Timișoara a demarat, încă din primăvara acestui an, proiectul Politehnica™ 100% performanță (100 de politehniști de succes pentru 100 de liceeni merituoși), cu scopul de a identifica și sprijinii 100 de tineri cu capacități deosebite din liceele din regiune și nu numai.

Proiectul urmărește susținerea performanței încă de la nivel de liceu, prin crearea unui sistem de identificare, stimulare și motivare a elevilor capabili de performanță, nu doar ca rezultate la învățătură, ci și ca urmare a aptitudinilor intelectuale, creative, artistice ori sportive deosebite.

Cei 100 de elevi, din clasele a X-a și a XI-a, din șapte județe (Timiș, Arad, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj și Bihor), au fost deja selectați, pe baza performanțelor școlare, dar și a premiilor obținute la olimpiade și concursuri naționale și internaționale, atât pe discipline de învățământ, cât și sportive sau artistice, precum și în baza unor activități de voluntariat.

Una dintre componentele proiectului o constituie organizarea, cu sprijinul Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră din cadrul UPT, a unor școli de vară, în perioada 5 – 7 septembrie 2019, în cadrul cărora celor 100 de elevi selectați li se vor prezenta facilitățile sociale oferite de Universitatea Politehnica Timișoara, prestigiul de care se bucură UPT pe plan național și internațional, oferta educațională a universității, viața studențească la Politehnica, oportunitățile pe care le au, atât ca studenți, cât și ca absolvenți ai UPT, facilitățile sportive pe care le au la dispoziție. De asemenea, vor efectua vizite în Timișoara și la sediul unor companii, vor participa la workshop-uri de autocunoaștere și planificare educațională și a carierei.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc joi, 5 septembrie 2019, în Auditorium-ul Centrului de Conferințe al UPT, începând cu ora 10:00. În continuare, programul școlilor de vară include turul facultăților, petrecere de bun-venit organizată de ligile studențești, vizite în companii, diverse workshop-uri, un tur ghidat în campusul studențesc și în oraș, activități sportive etc.

În data de 11 noiembrie 2019, cei 100 de elevi vor fi premiați cu câte 1000 de euro fiecare, în cadrul Galei aniversare „Politehnica™ 100% performanță”, ce marchează intrarea Universității Politehnica Timișoara în anul 100 al existenței sale. Totodată, vor intra în contract cu „mentorii” selectați din rândul absolvenților de succes, iar cariera lor va fi urmărită și în viitor.

Partajează această știre

Lasă un răspuns