10 iunie, eclipsă parțială de soare, vizibilă în Transilvania, în Banat şi în mare parte din Moldova

În România, singurul fenomen astronomic notabil care se va putea vedea va fi eclipsa inelară de Soare. din 10 iunie, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

În România va arăta ca o eclipsă parțială de soare, cu acoperire foarte mică. Cel mai bine se va urmări din partea de nord a țării.

Fenomenul a fost anunțat de Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu” într-o postare pe Facebook.

“Noi vă informăm doar despre fenomenele astronomice vizibile din ţara noastră, iar unul destul de spectaculos se va produce pe 10 iunie, la ora 13,00. Este vorba de o eclipsă parţială de Soare, cu acoperire foarte mică a discului solar. Eclipsa nu se vede din toată ţara”, precizează sursa citată.

Conform unei imagini ataşate postării, eclipsa va fi vizibilă în Transilvania, în Banat şi în mare parte din Moldova. /http://stiri.tvr.ro/

Partajează această știre

Lasă un răspuns