Oamenii obişnuiesc să ducă la biserică în această zi colivă şi colaci, pentru a fi sfinţite de preot. Apoi acestea se împart persoanelor bolnave. Tot de Sfântul Haralambie se fac pomeni pentru cei care au avut o moarte grea. Se spune că dacă plouă în această zi, ploaia va ţine mult timp. În unele regiuni ale ţării, femeile fac un colăcel, îl rup în patru şi le aruncă spre cele patru puncte cardinale pentru a alunga duhurile şi spiritele rele departe de casă.

Ocrotitor al celor ce se roagă la moaştele sale Sfântul Haralambie s-a rugat către Domnul: „Mare este taina aceasta, Doamne, că m-ai învrednicit a vedea înfricoşata Ta slavă. Doamne, de-Ţi place Ţie, mă rog să dai slavă numelui Tău, ca oriunde se vor pune moaştele mele şi se va cinsti pomenirea mea, să nu fie foamete în locul acela sau aer stricăcios, care să piardă rodurile. Ci să fie mai ales în locurile acelea pace şi sănătate trupească, mântuire sufletească şi îndestulare de grâu şi vin, cum şi înmulţire de dobitoace, pentru trebuinţa oamenilor. Doamne, Tu ştii că oamenii sunt trup şi sânge, iartă-le lor păcatele şi le dă îmbelşugare din rodurile pământului, ca, cu îndestulare, pentru osteneala lor, să se sature şi să se îndulcească, preamărindu-Te pe Tine, Dumnezeul lor, Dătătorul tuturor bunătăţilor; iar roua ce se pogoară de la Tine, să le fie tămăduire. O! Doamne Dumnezeul meu, varsă peste tot darul Tău şi îi izbăveşte de boala ciumei”.

Sfântul Haralambie, cel despre care se spune că apără creştinii de ciumă şi foamete, este sărbătorit pe 10 februarie de Biserica Ortodoxă. O serie de superstiţii sunt legate de această sărbătoare, una dintre ele fiind obiceiul femeilor de a înconjura casa de 3 ori, în pielea goală, pentru a ţine departe spiritele rele.

Întrucât se consideră că Sfântul Haralambie apără de boli oamenii, dar şi animalele, mai ales de ciumă, se spune că este bine să împarţi astăzi colăcei pentru a-l înduioşa să nu dea drumul ciumei.

Conform scrierilor ortodoxe, sfântul Haralambie a fost episcop în Cetatea Magneziei, din Asia Mică, Turcia de astăzi, în vremea împăratului Septimu Sever(193-211). Când Sfântul Haralambie a împlinit 113 ani a fost supus la diverse chinuri pentru că nu a lepădat credinţa în Hristos. Legenda spune că în timpul torturilor mâinile guvernatorului Lucian s-au lipit de trupul sfântului şi au rămas acolo până când mucenicul a făcut rugăciune. Puşi în faţa aceastei minuni, cei care îl torturau s-au convertit la creștinism.

I-au înfipt un piron de fier în trup  

Suferinţele sale nu s-au încheiat însă aici. Împăratul a poruncit să fie adus în Antiohia. Aici a fost supus la alte chinuri: soldaţii i-au legat barba în jurul gâtului şi l-au tras de ea pe drum; i-au infipt un piron de fier în trup, i-au ars faţa şi i-au jupuit pielea de pe trup. Însă Sfântul Haralambie s-a vindecat în chip miraculos, prin darul lui Dumnezeu şi a spus: “Vă mulţumesc vouă fraţilor ca, jupuind trupul meu cel vechi şi batrân, mi-aţi înnoit sufletul cu haina cea noua a suferinţei pentru Mântuitor şi pentru biserica sa”.   La cererea împăratului Sever, Sfântul Haralambie a făcut multe minuni cu harul lui Dumnezeu. Se spune că a vindecat un om posedat de un duh rău de 35 de ani şi a înviat un tânăr, încât Galina, fiica împăratului, s-a convertit şi ea la creştinism.

A murit înainte de a fi executat  

Sfântul Haralambie a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. În timpul rugăciunii dinainte de moarte, cerurile s-au deschis şi sfântul a văzut pe Hristos şi pe îngerii săi. Atunci acesta i-a cerut lui Dumnezeu să aibă grijă de locul unde vor rămâne moaştele sale, ca acel loc să nu sufere niciodată de foame şi de boli. Cărţile bisericeşti scriu că Domnul i-a promis că îi îndeplineşte dorinţele şi S-a ridicat la cer împreună cu sufletul martirului Haralambie. A murit înainte de a fi executat.   Sfântul Haralambie este cunoscut ca fiind apărător de ciumă şi de foamete. Confirmarea o găsim în Acatistul închinat lui: „Bucură-te, izbăvitorule de ciumă şi de foamete!“. Istoria consemnează că oamenii au cerut ajutorul sau în diferite situaţii grele cum au fost „ciuma lui Caragea“, din 1813, dar şi de foametea din vremea lui Alexandru Constantin Moruzi, din 1795.

Vindecător de oameni şi de animale

Fiindcă vindecă oamenii şi animalele fără plată, lumea l-a facut sfânt pe Haralambie, patron al ciumei. Pentru că a fost pastor, spun specialiştii în folclor de la Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi, Haralambie apără oamenii şi vitele de boli, dar şi de fiarele pădurii. Tradiţia spune că femeile trebuie să facă, în această zi sfântă, un colăcel, pe care îl coc înainte de răsăritul soarelui, îl rup în patru bucăţi pe care le aruncă în cele patru vânturi. Altele, goale puşcă, fug în jurul casei de trei ori, pentru că se crede că astfel de casa lor nu se mai apropie necuratul.

Apărător de ciumă  

Sfântul Haralambie a lăsat cu limbă de moarte că unde se va găsi o bucaţică din trupul lui, locul acela sa fie în veci ferit de ciumă. Se mai spune că este sfântul care ia sufletul omului când moare, de aceea, celui care lucrează în această zi se spune că îi iese sufletul cu chinuri.   În aceasta zi se dau de pomană colivă, covrigi, lumânari. Pentru paza vieţii şi a gospodăriei, se stropesc cu apa sfinţită grădinile şi vitele, iar boii nu se înjugă. De asemenea, se face pomană pentru cei care n-au murit de moarte bună, se duce coliva la biserica sau grâu curat. Boabele sfinţite de preot se dau vara la păsări, ca să nu le atingă boala. Cine ţine această sărbătoare are parte de cai buni şi sănătoşi, nu le şchiopătează vitele şi nu le manâncă lupii. Dacă în ziua de Sf. Haralambie plouă, se spune ca va mai ploua încă 40 de zile. /www.alba24.ro