Începând din anul 1866, România şi-a sărbătorit Ziua naţională în 10 mai, în 23 august şi, din 1990, în 1 decembrie. Reper în calendarul sărbătorilor naţionale, românii au participat mereu în număr mare. Şi-au cinstit patria şi regele, au fost scoşi la defilări şi la manifestări de elogiere a comandantului suprem, iar în ultimii ani, românii de pretutindeni sărbătoresc un act de voinţă al naţiunii române, Marea Unire de la 1 decembrie 1918.

10 mai, Ziua Națională a României

Din 1866 până în 1947, 10 mai nu a fost doar Ziua Regalităţii şi a Independenţei, ci şi Ziua naţională a României, sărbătorită cu mare bucurie de români.

Ziua avea trei semnificaţii majore pentru istoria României: la 10 mai 1866, prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen depunea jurământul ca domnitor, în 10 mai 1877, după secole de stăpânire otomană Vodă Carol proclama Independenţa României, iar în 10 mai 1881, domnitorul Carol I era încoronat ca prim rege al noului Regat al României.

Timp de opt decenii, în calendarul sărbătorilor naţionale, 10 mai a fost reperul principal, Ziua Naţională a României fiind respectată şi sărbătorită de toţi românii. La parada militară din fiecare 10 mai, însuşi Regele şi Regina erau în frunte, iar românii participau în număr mare, dorind să-şi cinstească patria şi suveranul, deopotrivă.

În urma abdicării de la tron a regelui Mihai I şi înlăturarea monarhiei constituţionale la 30 decembrie 1947, s-a trecut şi la demolarea brutală a tuturor simbolurilor României Regale. Semnificaţia zilei de 10 mai ca Zi a Regalităţii a fost integral suprimată şi nici proclamarea Independenţei nu a mai fost legată de această dată.

Din anul 2013, 10 mai – Ziua Regelui a intrat în rândul sărbătorilor publice oficiale, iar în aprilie 2015, a fost înaintat în Parlament un proiect de lege prin care data de 10 mai urma să devină zi nelucrătoare. Proiectul a fost respins, pe motiv că nu sunt bani suficienţi la buget pentru a susţine asemenea demers.

Odată cu instaurarea regimului comunist ziua de 23 august a devenit Ziua naţională a României, sărbătorită sub numele de Ziua insurecţiei armate antifasciste şi începutul revoluţiei populare în România. Ziua făcea la data de 23 august 1944, când România trecea de partea Aliaţilor în cel de-al Doilea Razboi Mondial, întorcând armele împotriva Germaniei naziste.

Până în 1989, 23 august a fost cea mai fastuoasă zi a anului, marcată prin parade şi spectacole grandioase, cu semnificaţie puternic ideologizată.

Ziua era „sărbătoarea întregului popor” sub conducerea înţeleaptă a Partidului Comunist. Oamenii erau scoşi la defilare, dar adevăratul scop al manifestărilor era elogierea comandantului suprem, Nicolae Ceauşescu.

După Revoluţia din 1989, din anul 1990, 1 Decembrie devine Ziua naţională a României şi sărbătoare publică, conform Legii nr. 10 din 31 iulie 1990. Adoptată de un Parlament dominat de FSN, legea a avut în vedere atât combaterea simpatiilor legate de tradiţia monarhică a României, cu sărbătoarea naţională istorică pe 10 mai, cât şi contracararea opoziţiei anticomuniste, care ceruse adoptare zilei de 22 decembrie drept sărbătoare naţională.

Alegerea zilei de 1 decembrie ca Zi Naţională a făcut trimitere la Marea Unire, unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România în anul 1918, respectiv la Proclamaţia de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918.

Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 de delegaţi şi sprijinită de peste 100 de mii de români veniţi din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o Rezoluţie prin care s-a consfinţit unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) şi Ţara Ungurească (Crişana, Sătmar şi Maramureş) cu România.

Ziua de 1 Decembrie 1918 încununează lupta românilor transilvăneni pentru Unitate Naţională şi marchează momentul creării României Mari, într-un moment în care poporul român a ştiut să valorifice conjunctura internaţională favorabilă creată în urma Primului Război Mondial şi a destrămării imperiilor Ţarist şi Austro-Ungar.

Marea Unire nu a fost rezultatul participării României la război şi nu o victorie militară a stat la temelia României Mari, ci un act de voinţă al naţiunii române, necesitatea istorică de a trăi într-un stat naţional unitar. /http://stiri.tvr.ro/