Hărău: Cofinanţările la proiectele de investiţii ajung la 2,7 milioane lei

Primăria comunei Hărău are în derulare mai multe proiecte care impun cofinanţare de la bugetul local, autorităţile estimând că pentru acoperirea acestui obiectiv este nevoie de circa 2,7 milioane lei. De aceea, primarul Lucian Albu Weber menţionează că este nevoie de suplimentarea sumelor alocate pentru echilibrarea bugetului local al comunei, astfel încât investiţiile stabilite să poată fi duse la bun sfârşit.

Între proiectele importante se înscriu cele referitoare la introducerea gazului metan, construirea parcului fotovoltaic, modernizarea şcolilor din Chimindia şi Bârsău.

„Sunt multe obiective de investiţii pe care le derulăm în baza unor proiecte cu finanţare europeană sau guvernamentală, care impun, însă, şi cofinanţare locală. Sunt drumuri cuprinse în programe de modernizare, reabilitarea şi modernizarea şcolilor din Chimindia şi Bârsău, iluminatul stradal şi multe altele”, a precizat primarul comunei Hărău.

Între proiectele pe acest an se mai înscriu construirea unei capele în satul Hărău, iar lista poate continua. Astfel, la Compania Naţională de Investiţii se află un proiect pentru construirea unei baze sportive, a unui cămin cultural şi a două dispensare umane, la Hărău şi Banpotoc.

De asemenea, se are în vedere modernizarea claselor V-VIII de la şcoala din comună, înfiinţarea unui centru pentru persoane vârstnice, decolmatarea văilor din Banpotoc şi Bârsău.

Aşadar, avem de-a face cu proiecte utile şi importante pentru comunitatea locală, pentru care primăria şi consiliul local are nevoie de susţinere.

Partajează această știre

Lasă un răspuns