ŞTIRI LOCALE

Program la Finanţe

Deva – La Finanţele Publice, data de 2 iunie a fost declarată zi liberă şi va fi recuperate astfel: în perioada 06.06.2017 – 13.06.2017, programul de lucru pentru personalul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara, cu excepția celui din cadrul Trezoreriei Statului, va fi: de luni până joi, între orele 08:00 – 17:30, iar vineri, între orele 08:00 -15:00.

Starea Civilă-program redus

Deva – Serviciul de Stare Civilă Deva anunţă că va avea un program special în perioada 1-5 iunie. Astfel, pe 1 iunie, la Starea Civilă Deva nu se va lucra, întrucât este o sărbătoare legală. Tot închis va fi și pe 4 iunie, zi de duminică. În zilele de 2, 3 și 5 iunie serviciul va fi deschis între orele 10.00-13.00 pentru înregistrarea deceselor, și de la orele 13.00 la 19.00 pentru căsătorii.

Ancheta la Apa Prod SA

Deva – Procurorii continuă ancheta declanşată la compania judeţeană de apă, SC Apa Prod SA Deva, în cazul furtului a peste 1,15 milioane de lei din încasările centrului operaţional al companiei din localitatea Geoagiu. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Mircea Bobora, a declarat că banii vor fi recuperaţi de la cei vinovaţi. Dispariţia banilor a fost semnalată în luna iulie 2016, iar procurorii au deschis o anchetă in rem pentru fapta comisă, ceea ce înseamnă că, pentru moment, cercetările se referă la faptă şi nu la o persoană anume.

Nemulţumiri la DSVSA

Deva – Angajaţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Hunedoara sunt nemulţumiţi de viitoarea lege a salarizării unitare. Ei spun că prin respingerea amendamentelor depuse de sindicate la proiectul legii, veniturile angajaţilor din cadrul DSVSA vor scădea cu 16-20% de la 1 ianuarie 2018, în condiţiile unei alte încadrări pe grila de salarizare. Salariaţii DSVSA Hunedoara au protestat deja, nemulţumiţi de această prevedere. Ei nu exclud posibilitatea declanşării unor noi acţiuni, în situaţia în care discuţiile pe care liderii de sindicat le poartă, în aceste zile, la Bucureşti se vor solda cu un eşec

Simota- un nou termen

Deva – Tribunalul Hunedoara a amânat judecarea dosarului în care afaceristul Alin Simota şi alte 18 persoane sunt acuzate de infracţiuni economice. Din datele de pe portalul instanţei, următorul termen din dosar a fost stabilit pentru 26 iunie, fiind necesară finalizarea expertizei financiar-contabile solicitată de inculpaţi. Anchetatorii susţin că afaceristul din Valea Jiului, împreună cu alte 18 persoane, a desfăşurat prin intermediul firmelor sale o activitate infracţională de evaziune fiscală şi delapidare, creând statului un prejudiciu de aproape 8.000.000 de lei.

Ghicitul revine…

Deva – Înşelăciunile prin metoda ghicitului revine în actualitate. Mai multe persoane au depus plîngeri la poliţie după ce au fost înşelate de diverse persoane care pretind că pot ghici viitorul. Potrivit poliţiştilor, ghicitoarea le cere victimelor să-şi pună bijuteriile într-o batistă sau şerveţel, pentru a fi „descântate” şi să nu fie desfăcute sau privite o perioadă de timp. Profitând de neatenţia victimelor, escrocii înlocuiesc bijuteriile. Într-o astfel de încurcătură a intrat o tânără de 19 ani din Deva, care a rămas fără un lanţişor în valoare de 1.000 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>