„Satul Roșcani, cu mirajul său, a învins…” – Ioan Ovidiu Muntean

Dle Muntean, împliniţi 70 de ani, dar arătaţi ca la… 50. Care este secretul prin care reuşiţi această performanţă?

Desigur, secretul este deținut de  părinți, mama mea Cornelia, morărița satului arătând 50 de ani când a murit la 73, iar tata morarul care întotdeauna „arăta” mai mult decât avea, a murit așa cum se zice pe la noi, la 93 împliniți, băgat pe 94. Acum, la ceas aniversar însă, pot spune că pentru mine această sărbătoare are loc cu o mare mulțumire sufletească, mândrindu-mă  de familia în care m-am născut, cum am fost crescut, cum m-am petrecut prin viață, mândrindu-mă de familia care s-a format pe lângă mine și la modul cum sper să-și ducă cursul vieții în continuare

Satul Roşcani este prezent în toate amintirile dvs. De ce?

Cum să nu-ți fie prezent în viață locul în care te-ai născut, locul în care ai respirat prima gură de aer… Până la mine nimeni nu s-a desprins de casa și de moara care a întregit averea familiei, deoarece mentalitatea în sat era că doar copiii fără avere trebuiau sacrificați pe altarul școlii, deoarece școală strică rânduielile familiei la avere multă. Iar când colectivizarea i-a făcut dintr-o dată săraci și pe părinții mei, alternativa școlii a apărut și în familia mea ca fiind cea salvatoare.

Sunteţi doctor în inginerie, aţi urmat o facultate la care se intra extrem de greu. De ce aţi ales telecomunicaţiile?

Când mi-au hotărât „sacrificiul”, părinții mei au fost cei care încă din clasa a cincea m-au dus de mână până la porțile internatului de băieți a Liceului „Decebal” din Deva, că doar și cei din familia lor au fost pe lista roșcănanților care au subvenționat odată construcția acestuia. M-am înscris la partea reală a liceului care m-a și determinat apoi să urmez la politehnica clujeană, facultatea de electrotehnică, „cea bună la toate” așa cum ne-a zis în prima zi decanul, mai ales că era și în ton cu hotărârea Congresul al X-lea comunist care a pus bazele industriei electrotehnice  românești. Am intrat cu medie foarte mare, printre primii  și la terminare am fost repartizat în marea uzină „Electroputere” din Craiova, atras de locomotivele electrice românești fabricate aici. Dar după căsătorie, satul Roșcani cu mirajul său a învins și m-a adus iar aproape, în Deva, întâi la IRE la proiectări, apoi la Cercetare. A urmat apoi un alt „sacrificiu”, dar acum pentru tânăra mea familie când a trebuit să mă reprofilez inginer la telefoanele județului nostru, conduse atunci de directorul Mircea Deac. A urmat înscrierea la doctorat și în paralel continuarea muncii de cercetare la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca sub coordonarea profesorului Roman Morar din satul vecin, Mihăiești, iar munca de cercetare am continuat-o la Universitatea din Petroșani, în calitate de cadru didactic, alături de alți cercetători hunedoreni valoroși.

Cariera dvs. a implicat multă muncă, iar la apogeu, se poate spune, aţi ajuns ministru al telecomunicaţiilor. Cum a fost acest moment din viaţa dvs.?

Desigur cariera mea ca orice carieră a implicat mult efort, dar care nu ar fi fost finalizată  fără ajutorul soției mele „bihoreanca chimistă”, cea răbdătoare și tenace care a dus greul familiei și chiar și-a sacrificat ambițiile carierei ei ca să administreze căminului nostru și ca cei doi copii Radu și Laura să crească bine și să fie pregătiți pentru viața care-i așteaptă și care de obicei nu iartă.

Sunteţi cunoscut ca omul care a adus în România telefonia GSM şi internetul pe fibră optică. Cum se vedeau aceste tehnologii la momentul anilor 90?

În familia noastră de țărani de Roșcani, nu au mai fost nici miniștri și nici profesori universitari, așa că bine ați menționat apogeul în cariera mea a fost demnitatea de ministru, când pot să spun că într-un timp relativ scurt au fost promulgate cele trei legi ale sistemului „nervos” al țării: Legea telecomunicațiilor, Legea serviciilor poștale și Legea de organizare a Serviciului de Telecomunicații Speciale. Într-adevăr,  tot acum a fost introdusă și telefonia mobilă GSM, s-au conectat prin fibră optică Republica Moldova  și România, s-a definitivat o strategie de dezvoltare a internetului pe fibră optică și s-a fixat baza coexistenței  telecomunicațiilor din Balcani. Desigur că nu au trecut decât douăzeci de ani de atunci, dar era o altă epocă, cu o altă mentalitate și cu alt fel de comunicații. Acum, ca să intrăm de-a binelea pe ușa Uniunii Europene trebuie să avem o cu totul altă mentalitate și alt mod de a trăi, dar cred eu că ar fi mare păcat să ne uităm valorile, visele și tradițiile care au menținut poporul român de a fi el însăși la intersecția dorințelor marilor puteri care nu ne-au iertat niciodată.

O perioadă aţi predat. Cum erau studenţii? Cum credeţi că ar trebui să fie acum? Legătura dintre profesor și student a fost și este cea mai sfântă, cea care modelează cel mai ieftin și cel mai perfect caracterul noii generații de specialiști de care România are atâta nevoie. Mi-ar place ca studenții să aprecieze mai mult aceasta și să știe din nou că  scrisul frumos și caligrafic pe hârtie este foarte important și să știe să citească iar cărțile din biblioteci, ca să nu mai fie sclavii „lumii virtuale” a calculatoarelor și a smartfonului, cele care atât de mult mi le-am dorit, odată.

Mă opresc la întrebarea a şaptea, poate pentru a marca cei 70 de ani de viaţă pe care îi împliniţi pe 20 mai. V-aţi retras la Roşcani unde nu staţi o clipă locului. Ce mai face acum Ovidiu Muntean?

Ce să fac, scriu pentru mine, pentru nepoții mei, care vor fi „bunicii de mâine”. Și mai conduc și revista „Spirit de Roșcani” cu încăpățânatele ei idealuri de a lăsa ceva pentru viitorul satului Roșcani.

One thought on “„Satul Roșcani, cu mirajul său, a învins…” – Ioan Ovidiu Muntean

  • 25 mai 2017 at 8:59
    Permalink

    Un om special. Felicitari pt interviu. Cautati si alti oameni de calibru. Sunt interesanti.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>