Salvat de la moarte de un agent din Poliţia Petrila

Petrila – Un tânăr poate să-i mulţumească unui poliţist din Petrila pentru că i-a salvat viaţa. Tânărul, de 23 de ani, ameninţa că se îşi va lua viaţa, cu un cuţit, când a fost zărit de un poliţist local. Acesta a anunţat imediat Poliţia Petrila, iar la faţa locului s-a deplasat un echipaj care a încercat să-l convingă pe tânăr să renunţe la gândul său.

Poliţiştii au purtat negocieri cu tânărul circa 15 minute, iar în timp ce atenția i-a fost distrasă de unul dintre cei cu care discuta, un agent de poliţie l-a imobilizat şi l-a încătușat.

Tânărul a fost transportat de un echipaj medical la Spitalul de Urgență Petroșani, pentru tratament de specialitate, fiind internat la Secția Psihiatrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>