O cetate pentru turismul din Râu de Mori

Râu de Mori – Obiectivele turistice sunt cele mai importante în planurile de vacanţă ale românilor. Este un adevăr pe care l-au evidenţiat studiile efectuate de agenţiile de turism, ştiut fiind faptul că românii preferă să meargă în concediu „la punct fix”, adică să ştie dinainte ce vor face în cele câteva zile libere pe care şi le permit.

Tocmai de aceea, construirea unui Centru de Informare Turistică în comuna Râu de Mori şi implementarea unor proiecte pentru petrecerea timpului liber în staţiunea Râuşor reprezintă atu-uri ce nu pot fi neglijate de turişti atunci când îşi aleg să petreacă o vacanţă în Retezat. Şi dacă drumurile spre Retezat sunt într-o stare relativ bună, graţie eforturilor autorităţilor locale, acum urmează o nouă etapă: aceea prin care locurile încărcate de istorie pot fi puse în valoare.

Un exemplu este Cetatea Colţ, despre care circulă foarte multe legende şi pe care autorităţile locale din comuna Râu de Mori au de gând să le pună în valoare la întregul lor potenţial. „Încercăm să ne concentrăm pe tot ceea ce poate fi asimilat cu obiectiv turistic pentru că oamenii care vin în Retezat sunt deschişi spre cunoaştere şi expediţii. Cetatea Colţ, staţiunea Râuşor, dar şi multe alte locuri pot face parte din traseul de câteva zile al unui om care doreşte să scape de stresul vieţii moderne”, spune primarul comunei Râu de Mori, Niculiţă Mang.

De altfel, edilul local este de părere că turismul poate fi cel care aduce un suflu nou în viaţa comunităţii şi, de ce nu, în visteria bugetului local prin dezvoltarea unor afaceri locale specifice.

Cetatea Colţ

Cetatea Colț dateazǎ de la începutul sec. al XIV-lea, când a fost ctitorită de cneazul Cândea. Ulterior, acesta a trecut la religia catolică și și-a schimbat numele în Kendeffy.Cetatea se aflǎ pe teritoriul satului Suseni, Hunedoara, pe drumul județean DJ 686, la intrarea pe valea Râușorului și la 3 km distanțǎ de satul Râu de Mori. Cetatea a fost ridicată pe un colț de stâncă, la intrarea în defileul Râușorului, în jurul unui turn pătrat, căruia i-au fost adăugate un zid de incintă, fortificat cu alte turnuri. Deși a fost ridicată în scopuri de apărare, ea nu a îndeplinit niciodată acest rol, cele trei fortificații fiind prea mici pentru a face față unor armate de mari dimensiuni, așa că, cel mai probabil, cetatea servea ca loc de refugiu în cazul unor conflicte între cnezi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>