În România lor, meseriile noastre sunt rușinoase?

În nenumărate rânduri, liderii PNL au depășit orice limită aducând jigniri și atacuri la adresa președintelui PSD, Laurențiu Nistor. A fost făcut pe rând – drujbist, tractorist, ateu sau mincinos.

Conotațiile negative asociate cu meseriile în sine, nu au nicio explicație pentru niște politicieni care susțin că vor binele oamenilor!

Pentru noi este important fiecare om în parte. Și în campania aceasta, noi am întâlnit oameni frumoși și am fost atenți la ei. I-am ascultat! Iată ce gândesc hunedorenii despre meseriile lor frumoase, dar și despre atitudinea liberallilor:

Claudiu Jurca, tractorist 

Credeți că este rușine să muncești? Este rușine că îți câștigi pâinea fiind gunoier? Dar strungar? Sau poate că este o rușine să fii tractorist? Eu sunt gospodar și nu îmi este deloc rușine să muncesc. Așa cum suntem toți egali în fața lui Dumnezeu, ar trebui să fim cu toții egali în țara asta. Mă întristează să anumiți oameni politici ne consideră pe noi, cei care muncim pământul ăsta, cetățeni de rangul doi, cum fac cei de la PNL care spun că domnul Nistor este tractorist, ca și cum ar fi o rușine. Și eu, dacă sunt tractorist, sunt cetățean de rangul doi în țara PNL? Ar trebui să îmi fie rușine?

Ivan Remus, drujbist

Eu îmi câștig banii prin muncă grea. Tai lemne pe unde sunt chemat, la oameni  care au nevoie. Niciodată nu am fost jignit de cei cărora le-am călcat curtea – fie ei oameni avuți sau oameni simpli. Dar să jignești este ușor – mai ales când crezi că dacă ai o funcție ești mai presus de ceilalți oameni. Știu o vorbă din bătrâni – să fii domn e o întâmplare, să fii om e lucru mare! Am întâlnit un om care m-a ascultat – pe Laurențiu Nistor. E mare lucru să fii ascultat de un om. Și eu votez oamenii, nu domnii care se cred mai presus de noi!

Petruț Trofin, crescător de animale

Familia mea a trăit din crescutul animalelor. Pe vremuri, ne era mai bine și am avut mai multe capete. Acum mai am doar două vaci – și vă spun sincer – fără ele nu aș putea să îmi asigur traiul pentru ziua de mâine. Am vorbit cu domnul Nistor și am simțit că mă înțelege cu adevărat. Pentru că este un om plecat dintre oameni, dintre oameni simpli. Și nu a uitat de unde a plecat. Iar PSD vrea mai mulți români în clasa de mijloc. Eu sunt unul dintre acei români care își dorește în clasa de mijloc.

Stoica Nicolae, pensionar

Sunt pensionar și știm cu toții cât de complicată este viața de pensionar în România. Noi nu ne dorim bani mai mulți ca să ne plimbăm prin Europa, cum auzim la știri că fac pensionarii din Germania. Noi vrem mai mulți bani ca să luam un cadou nepoților. Nu visăm noi la țări străine, ne dorim doar un trai mai decent. Și am muncit ca să ajungem la o bătrânețe ușoară, nu să fim atât de săraci într-o țară atât de bogată.

Oamenii care muncesc susțin PSD! Oamenii care muncesc susțin oamenii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>